După ce timp de trei luni i-a sfidat pe judecătorii craioveni, prin neprezentare la termenele de judecată date în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă, Adrian Cocoană s-a prezentat astăzi la Judecătoria Craiova.
Însoţit de avocaţi, dar şi de un prieten, Adrian Cocoană a aşteptat mai bine de trei ore pe holurile Judecătoriei Craiova să intre în sala de judecată. Cu un aer sfidător, timişoreanul părea extrem de liniştit.
Procesul lui Cocoană a suferit amânare după amânare, după ce magistraţii Tribunalului Dolj au hotărât să-l elibereze pe ucigaşul cu Ferrari, în decembrie 2008. Ajuns iară la Judecătoria Craiova, în ultimele trei luni, procesul a bătut pasul pe loc, deşi lucrurile sunt extrem de clare, susţin avocaţii victimelor lui Cocoană.
Magistraţii Judecătoriei Craiova au dispus la termenul de judecată din decembrie ca Adrian Cocoană să fie adus sub escortă, cu mandat de la instanţă, întrucât nu se prezentase la proces. La următorul termen Cocoană a avenit, însă procesul a fost amânat pentru a treia oară pe motiv că Judecătoria Timişoara nu a depus anumite documente la dosar.
În august 2008, conducătorul maşinii de lux, medicul Adrian Cocoană, mergea cu viteză mare pe sensul dinspre Calea Aradului spre Piaţa Mărăşti din Timişoara. În dreptul unei benzinării, a încercat să depăşească prin stânga, pe celălalt sens de mers, trecând peste linia continuă. În acel moment a acroşat un taxi, s-a învârtit pe şosea, după care s-a izbit de stâlpii din beton ai unui viaduct.
În urma impactului, până să se oprească în viaduct, maşina a lovit un tânăr şi a rănit grav o femeie care mergeau pe trotuar. Băiatul avea 28 de ani şi a murit în scurt timp la spital.
Adrian Cocoană este acuzat de omor din culpă şi fugă de la locul accidentului. Pe lângă faptul că a ucis o persoană pe trotuar şi a rănit grav o alta, Cocoană a şi fugit de la locul accidentului. Contrar martorilor, Adrian Cocoană a declarat că nu a părăsit locul accidentului, ci chiar a acordat primul ajutor victimelor. Mai mult, el susţine că vinovat pentru producerea acestui acccident şi moartea tânărului lovit pe trotuar este şoferul de taxi care i-a tăiat calea.
28.01.2010
16.1KB
2 nervosi
20.04.2010
31.8KB
Se da spre vanzare telefonul Sony Ericsson K810I.Am la el cablu de date+Card de 1GB M2 SanDisk+Handsfree+Incarcator (Precizez ca totul este original si nu prezinta urme mari de uzura)Telefonul este in stare buna,exceptional din punct de vedere functional.Telefonul are niste ajustari (Jocuri de lumi la taste - si Acustice pentru o claritate si un sunet mai puternic atat in casti cat si in boxa telefonului)
Telefonul este de culoare neagra si functioneaza in orice retea.Pretul este de: 250ron dar as prefera schimb cu un alt telefon tot din gama Sony Ericsson
Rog seriozitate!Astept oferte!
- K810i UMTS/900/1800/1900 MHz
- K810c UMTS/900/1800/1900 MHz for China Mainland
General 2G Network GSM 900 / 1800 / 1900
3G Network UMTS 2100
Announced 2007, February
Status Available
Size Dimensions 106 x 48 x 17 mm
Weight 103 g
Display Type TFT, 256K colors
Size 240 x 320 pixels, 2.0 inches
- Wallpapers, screensavers
Sound Alert types Vibration; Downloadable polyphonic, MP3, AAC ringtones, composer
Speakerphone Yes
Memory Phonebook 1000 x 20 fields, Photo call
Call records 30 received, dialed and missed calls
Internal 64 MB
Card slot Memory Stick Micro (M2), up to 2GB, 128MB card included
Data GPRS Class 10 (4+1/3+2 slots), 32 - 48 kbps
EDGE No
3G Yes, 384 kbps
WLAN No
Bluetooth Yes, v2.0 with A2DP
Infrared port Yes
USB Yes, v2.0
Camera Primary 3.15 MP, 2048x1536 pixels, autofocus, xenon flash
Video Yes, QCIF
Secondary Videocall camera
Features Messaging SMS, MMS, Email, Instant Messaging
Browser WAP 2.0/HTML (NetFront), RSS reader
Radio Stereo FM radio with RDS
Games Yes + downloadable
Colors Noble Blue, Golden Ivory, Pulse Red
GPS No
Java Yes, MIDP 2.0
- MP3/AAC/MP4 player
- TrackID music recognition
- T9
- Picture editor
- Picture blogging
- Organizer
- Voice memo/dial
Battery Standard battery, Li-Po 950 mAh (BST-33)
Stand-by Up to 400 h
Talk time Up to 10 h
Misc SAR EU 1.31 W/kg (head)
ID MESS: grafty_wetkount
21.03.2010
5KB
Patria - Marti 19.01.2010 - Sherlock Holmes
Regia
Guy Ritchie
Cu
Jude Law, Robert Downey Jr. , Rachel McAdams
Vineri-Joi : 11:45, 14:00, 16:30, 19:00, 21:30
Adresă: Str. Al.I Cuza nr.19
Telefon: 0251415633
17.01.2010
7.3KB
Mii de caserole cu mâncare au fost împărţite ieri pe platoul Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, cu prilejul comemorării Revoluţiei. Craiovenii nu au mai dat însă năvală ca în alte dăţi la sarmalele primăriei. Asta în ciuda faptului că de Ziua Naţională a României primarul Antonie Solomon a sistat ospăţul cu sarmale şi vin fiert pentru a nu se interpreta că face campanie electorală. Mulţi dintre aceia care au cerut caserola nici nu părea că ar avea nevoie, ci mai degrabă că participă la un ritual. În urmă cu un an, pe 1 decembrie 2008, tot pe platoul Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, jandarmii şi poliţiştii comunitari au fost nevoiţi să intervină ca oamenii să nu se calce în picioare pentru sarmale şi fasole cu cârnaţi. În memoria victimelor Revoluţiei, aseară au fost aprinse candele pe platoul Teatrului Naţional „Marin Sorescu“.
23.12.2009
18KB
Cu ocazia Zilei Siguranţei pe Internet 2010, Salvaţi Copiii România, coordonator naţional al consorţiului Sigur.info, invită copiii şi tinerii cu vârste între 6 şi 19 ani să participe la concursul naţional "Cum te văd ceilalţi pe Internet? Gândeşte înainte să postezi."
Pe data de 9 februarie 2010 se sărbătoreşte la nivel european Ziua Siguranţei pe Internet 2010, eveniment desfăşurat anual în peste 50 de ţări sub egida reţelei europene INSAFE - European Safer Internet Network, în cadrul programului Safer Internet Plus al Comisiei Europene În România evenimentul va fi organizat de consorţiul Sigur.info, coordonat de Salvaţi Copiii România, în parteneriat cu Positive Media şi Focus - Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual.
Pentru a marca Ziua Siguranţei pe Internet 2010, vor fi organizate două concursuri, la nivel naţional şi, respectiv, la nivel european. La nivel naţional, consorţiul Sigur.info lansează concursul „Cum te văd ceilalţi pe Internet? Gândeşte înainte să postezi", la care sunt invitaţi să participe copiii şi tinerii între 6 şi 19 ani.
Sub coordonarea unui adult, aceştia pot înscrie în concurs proiecte multimedia în care să ilustreze necesitatea protecţiei identităţii pe Internet şi consecinţele nerespectării regulilor de protejare a informaţiilor personale asupra relaţiilor sociale. Competiţia este deschisă atât şcolilor, cluburilor de tineret, cât şi copiilor în mod individual, data limită de transmitere a proiectelor fiind 26 Ianuarie 2010. Regulamentul complet al competiţiei poate fi consultat aici!
La nivel european, Insafe va lansa pe data de 1 februarie un concurs similar, intitulat „Think B4 U Post!"şi adresat copiilor cu vârste între 5-11 ani, respectiv 12-15 ani. Concursul va fi deschis atât copiilor, care pot participa individual, cât şi şcolilor, şi are ca obiectiv conştientizarea rolului pe care îl au copiii în protecţia lor pe Internet. De asemenea, scolile sunt invitate să înregistreze evenimentele pe care le vor desfăşura pentru a marca această zi pe SID Fair, un site dedicat Zilei Siguranţei pe Internet.
19.12.2009
53.1KB
Poliţiştii de la Rutieră au împânzit toate cartierele din oraş şi au oprit în trafic sute de şoferi pentru a le verifi ca maşinile.
Agenţii au controlat dacă autoturismele au inspecţia tehnică la zi sau dacă prezintă defecţiuni majore.
„Oprim în trafi c absolut toate maşinile. Din păcate, unii şoferi găsiţi în neregulă ne-au spus că au uitat că au inspecţia tehnică expirată sau că au problem cu autoturismul“, a spus Alin Apostol, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei Rutiere Craiova.
Unii şoferi au plecat să se plimbe cu maşina fără măcar să aibă un document asupra lor. Au încercat să se eschiveze în faţa piliţiştilor spunând că au plect în grabă de acasă şi au uitat portofelul acasă.
În aproximativ patru ore au fost aplicate peste 50 de sancţiuni şi ridicate opt certificate de înmatriculare.
Acţiunea de control se va încheia la ora 22.00.
13.01.2010
24.8KB
camera de 3,2 card 512mb, 3G, liber de retea, arata si functioneaza impecabil, telefonul vine cu incarcator si cablu de date.pret 230lei, sau schimb cu telefoane la acelasi pret.
21.09.2010
43.6KB
# Inmatriculabila
# An fabricatie: 1997
# 240000 kilometri
# Capacitate: 2500 cmc
# Putere: 146 CP
# Carburant: Diesel
* Climatizare: Climatronic
* Airbaguri: 6
* Geamuri electrice
* Oglinzi electrice
* Inchidere centralizata
* ABS
* Servo directie
* Jante
* Comenzi pe volan
* Mahon
Computer de bord
Perne de are pe spate
ACCEPT VARIANTE SI Q ACCEASI MASINA DAR BERLINA
2500 euro
0765505450 sau 0740818400
28.01.2010
6.5KB
Echipa Universitatea Craiova: echipe din liga 1, sport, suporteri craioveni, meciuri, clasament golgeteri, jucatori din echipa Universitatea Craiova, antrenor Universitatea Craiova
Adresa: Strada Sfantul Dumitru, Nr. 1, Craiova
Telefon: 0251-414.726, 0351-419.411, 0351-419.412;
Fax: 0251-510.135;
Website:
Email: fcuniversitatea@pcnet.ro
* Antrenori echipa fotbal Universitatea Craiova: Stefan Stoica, Daniel Mogosanu, Stefan Crisan;
* Portari echipa fotbal Universitatea Craiova: Mircea Alex Bornescu, Nicusor Dragos Banica, Mihai Neagoe, Silviu Lung;
* Fundasi/Mijlocasi echipa de fotbal Universitatea Craiova: Dorel Stoica, Marius Madalin Ciuca, Josh Mitchell, Gabriel Cristian Velcovici, Paul Curteanu, Ovidiu Dananae, Constantin Viorel Gargalie, Andrei Ionescu, Robert Saceanu, Bogdan Piko, Mihai Dina, Valerian Zaharia Garla, Stefan Nicolae Barboianu, Robert Irinel Gaman, Joshua Rose;
* Atacanti echipa fotbal Universitatea Craiova: Julius Wobay, Florin Costea, Jeremie Njock, Lucian Parvu, Michael Baird, Mihai Alexandru Costea;
Istoricul echipei Universitatea Craiova:
Craiovan Craiova a fost infiintata de un grup de elevi si functionari craioveni, condusi de Dr. Marcel Spanisteanu. Numele exact, dat la inceput echipei a fost Craiu Iovan. Ulterior, printr-un proces relativ scurt de metamorfoza, a devenit Craiovan, asa cum a si aparut in campionatul districtual si apoi cel regional.
Rovine Grivita Craiova, apare initial, in 1921, sub numele de Rovine, pentru ca un an mai tarziu, dupa fuzionarea cu gruparea de gimnastica Grivita sa ia si numele acesteia. In perioada 1925-1929, Rovine Grivita activeaza in ampionatul districtual Craiova. In 1930 castiga campionatul regional, iar din 1934 intra in circuitul divizionar si 5 editii joaca in esalonul secund.
In anul 1940 cele doua echipe ale Craiovei fuzioneaza, rezultand una dintre cele mai puternice echipe din perioada razboiului, F.C. Craiova, prima echipa craioveana care avea sa fie Campioana Romaniei, in 1942-1943, dar titlul nu
In sezonul 1973-1974, cand deja echipa se mutase de 7 ani pe "Central", Universitatea Craiova cucereste primul titlu sau de campioana a Romaniei, fiind prima echipa studenteasca din tara si din Europa ajunsa campioana. Stiinta a ocupat locul 1 de la inceput si pana la sfarsitul competitiei.
In sezonul 1985-1986, Universitatea va intalni in Cupa Cupelor din nou o forta a fotbalului european, pe francezii de la AS Monaco. Dupa un rezultat greu de recuperat in Hexagon, 0-2, oltenii si-au luat revansa in Banie, invingand cu 3-0.
In stagiunea 1992-1993 Universitatea Craiova castiga ultimul trofeu important din palmares cu Marian Bondrea la timona, Cupa Romaniei, dupa ce trece in finala de Dacia Unirea Braila (2-0). In Campionat, Universitatea Craiova ocupa locul 3.
Urmeaza '94-'95, cu Victor Piturca antrenor si o noua clasare pe locul 2 la finele sezonului, dupa o lupta stransa cu Steaua. Totul s-a terminat dupa meciul din Ghencea, castigat de bucuresteni cu 1-0, disputat cu 7.000 de olteni in tribune. Stelistii au refuzat televizarea meciului. In Cupa, Universitatea Craiova este eliminata in semifinale de Rapid, din nou cu o atmosfera fantastica in tribunele "Centralului".
In ultima etapa a sezonului 2001-2002 Universitatea Craiova a evoluat pe Stadionul "Ion Oblemenco" in compania echipei F.C. National, echipa care, cu o victorie in fata craiovenilor, ar fi devenit campioana Romaniei, in dauna lui Dinamo Bucuresti - fosta echipa a Ministerului de Interne. Atunci, pentru prima data in istoria fotbalului romanesc si probabil in premiera mondiala, suporterii olteni i-au sustinut pe bancari, huiduind copios la fiecare atingere de balon jucatorii care, desi purtau pe piept emblema Universitatii Craiova, semnasera deja cu Dinamo.
In 2003-2004, Universitatea Craiova reuseste castigarea turneului de pregatire "Norcia Winter Cup" dupa ce trece de Tianjin Teda, Rapid (campioana Romaniei in acel sezon) si, in fine, Metalurg Zaporoje, iar in campionat ocupa locul 4.
Sezonul 2004-2005 aduce orasul Craiova in pragul disperarii. Intreaga Oltenie si suporterii alb-albastri din restul tarii traiesc o drama: retrogradarea Universitatii Craiova.
La finalul campionatului 2005-2006 Stiinta s-a intors in divizia A, dupa un sezon in care a suferit si a luptat cu mandrie si cu onoare, depasind alaturi de fanii ei, orice obstacol. 19 mai 2006 a fost o zi in care Oltenia a explodat din nou de bucurie.
Alte site-uri echipa Universitatea Craiova:
* - site oficial al echipei Universitatea Craiova, suporteri Universitatea Craiova, meciuri Universitatea Craiova, ecipa Universitatea Craiova, antrenori Universitatea Craiova;
* - cel mai vachi site al echipei de fotbal Universitatea Craiova, meciuri Universitatea Craiova, suporteri Universitatea Craiova, echipa, antrenori;
* - site-ul suporterilor echipei Universitatea Craiova, informatii despre meciuri, jucatori ai echipei de fotbal Universitatea Craiova
* - foaia electronica a suporterilor alb-albastri, echipa Universitatea Craiova, meciuri de fotbal, sport, campionate de fotbal, liga 1 de fotbal;
* - site in care gasiti informatii despre echipa de fotbal Universitatea Craiova, meciuri Universitatea Craiova, sport, campionate;
* - site al suporterilor echipei de fotbal Universitatea Craiova, jucatori, meciuri fotbal, sport, fotbal intern;
* - forum al suporterilor echipei Universitatea Craiova, informatii despre meciuri, jucatori, sport, antrenament Universitatea Craiova;
20.12.2009
14.3KB
Bred Pitt de Romania
17.03.2010
36KB
Doi oameni au murit şi alţi trei au necesitat îngrijri, medicii de familie nu au putut ajunge la centrele de permanenţă, privând mulţi bolnavi de asistenţă medicală, iar ambulanţele au avut nevoie de aproape 12 ore ca să transporte o gravidă la spital. Acestea sunt doar o parte dintre problemele cauzate de căderile masive de zăpadă, dar şi de viscolul şi gerul din weekendul trecut.
Ambulanţele au avut mari probleme din cauza zăpezii şi a viscolului puternic în weekendul trecut. Municipiul Băileşti a fost blocat, drumurile de acces fiind impracticabile. Proba de foc pentru medicii, asistenţii şi ambulanţierii Serviciului de Ambulanţă Dolj a venit în momentul în care un echipaj a fost solicitat să ducă o gravidă din Pleniţa la spital. Femeii de 20 de ani îi venise sorocul şi trebuia să nască, având indicaţie pentru cezariană. O ambulanţă din staţia de la Pleniţa a luat gravida duminică, în jurul orei 17.00, însă drumul până la Spitalul de Urgenţă Craiova s-a dovedit peste măsură de anevoios. Autosanitara a înaintat foarte greu, iar la un moment dat a rămas blocată în zăpadă. Pentru scoaterea ei a fost nevoie de intervenţia autorităţilor, care au trimis două tractoare cu pluguri să cureţe calea. La ora 23.00, altă ambulanţă, trimisă de la Craiova, a preluat gravida din salvarea de la Pleniţa, însă drumul a fost aproape imposibil de străbătut. Abia după 12 ore de la plecarea din Pleniţa, femeia gravidă a ajuns în siguranţă la spital, iar după alte câteva ore a născut.
Centrele de permanenţă, paralizate de ger
Gerul năprasnic a făcut victime în noaptea trecută în judeţul Dolj. Potrivit managerului Serviciului de Ambulanţă, dr. Cristian Gângioveanu, din cauza frigului s-au înregistrat cazuri de hipotermie, unele soldate cu decese. „Doi oameni au murit de frig în judeţ, iar alţi trei au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au suferit o uşoară hipotermie“, a spus Gângioveanu.
Tot în weekendul trecut, un echipaj de ambulanţă a fost chemat să acorde asistenţă medicală unui bătrân de 70 de ani, din comuna Bucovăţ, cu sindrom alergic, survenit după ce acesta mâncase dovleac. Echipajul de salvare plecat să-l aducă la spital a rămas înzăpezit pe serpentinele de la Bucovăţ. Din fericire, pacientul a avut zile. Simptomele au trecut de la sine, iar cadrele medicale de pe ambulanţă au răsuflat uşurate.
La Sălcuţa, echipajele de salvare au preluat un bolnav de 70 de ani dintr-un autoturism rămas înzăpezit şi l-au transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova.
Foarte mulţi doljeni au solicitat ambulanţa pentru cazuri minore. Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă susţin că astfel de cazuri sunt de competenţa medicilor de familie, iar în weekend, a centrelor de permanenţă. În acest weekend însă, centrele de permanenţă nu prea au funcţionat întrucât medicii, majoritatea din Craiova, nu au putut ajunge în localităţile respective din cauza viscolului. „Centrele de permanenţă ar trebui să fie deservite de medici care domiciliază în localităţile respective“, a oferit Gângioveanu soluţia.
Unii medici, asistenţi medicali şi ambulanţieri angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Dolj, care au prestat muncă în condiţii deosebite precum cele descrise mai sus, se aflau în concediu fără salariu. Ei au venit la serviciu şi au muncit gratis, urmând ca zilele libere să fie recuperate în 2010.
22.12.2009
19.6KB
Modern - Luni 18.01.2010 - Cheri
Regia
Stephen Frears
Cu
Michelle Pfeiffer, Rupert Friend
Vineri-Miercuri : 13:00, 15:30, 17:30, 20:00
Joi : 11:30, 13:30
Adresă: Str. Madona Dudu nr.3
Telefon: 0251412725
17.01.2010
5.3KB
vand S.E. c902
Specificati despre el gasiti aici:
Telefonu vine cu: - incarcator
- cablu de date
- card
Pretul telefonului este de 350 ron urgent
Numar de telefon: 0762301137
23.02.2010
3.6KB
Apelurile ignorate sub pretextul lipsei de semnal la telefonul mobil reprezintă minciuna preferată a britanicilor. Cercetătorii au descoperit că britanicii spun, în medie, patru minciuni pe zi, adică 1.500 în fiecare an.
Un bărbat din şase a recunoscut că are mari şanse să-şi mintă soţia sau iubita, în medie, cel puţin de două ori pe zi, arată rezultatele unui sondaj realizat de OnePoll pe 4.300 de adulţi din Marea Britanie, citat de „The Daily Telegraph".
Cea mai folosită minciună s-a dovedit lipsa semnalului la telefon, pentru că unu din patru respondenţi au recunoscut că folosesc această scuză după ce ignoră apelurile primite pe mobil. Un britanic din trei a minţit când a fost întrebat ce greutate are, un sfert au dat informaţii false despre datoriile lor, iar 30% au recurs la jumătăţi de adevăr când au fost întrebaţi cât de des fac sport.
Complimente şi flirturi
Aproape un sfert dintre cei incluşi în sondaj le-au spus partenerilor că arată bine într-o anumită ţinută, deşi gândeau exact opusul. De asemenea, unu din cinci bărbaţi a ascuns prin minciună flirtul cu alte femei. Mai bine de 40% din femei au recunoscut că nu spun adevărul despre preţul hainelor pe care le cumpără, în timp ce 30% au minţit când au fost întrebate cât de mult alcool au consumat.
A doua cea mai folosită minciună s-a dovedit a fi „n-am bani la mine", spusă de britanici atunci când sunt abordaţi de cerşetori sau de vânzătorii ambulanţi. „Nu s-a întâmplat nimic. Sunt bine", s-a clasat pe locul trei în topul minciunilor, urmată de „arăţi minunat" şi „mă bucur să te văd".
Tehnologia s-a dovedit un vehicul eficient al minciunii, cu fraza „n-am primit mesajul tău" clasată pe locul 18, „ne-a picat serverul", pe locul 20, şi „mi-a murit bateria", pe 26. Britanicii sunt obsedaţi de politeţe şi încearcă să nu-i supere pe alţii, spune un reprezentant al OnePoll.
Cele mai multe dintre minciuni s-au dovedit însă total inofensive sau o tactică necesară în anumite situaţii. „Este trist că avem complimente în top, dar, în multe cazuri, poate este mai bine să flatezi cu o minciună decât să distrugi cu un adevăr", adaugă acesta.
Cine este mai sincer?
Trei sferturi dintre britanici cred că femeile se pricep mai bine la minciuni decât bărbaţii. Totuşi, bărbaţii spun mai multe minciuni, cinci pe zi, pe când femeile ocolesc adevărul doar de trei ori pe zi, arată acelaşi studiu.
Topul minciunilor
1. N-am avut semnal la telefonul mobil.
2. N-am bani la mine.
3. Nu s-a întâmplat nimic. Sunt bine.
4. Arăţi minunat.
5. Mă bucur să te văd.
6. Îţi dau un telefon.
7. Suntem doar buni prieteni.
8. Trebuie să ne întâlnim şi noi.
9. Sunt pe drum.
10. Nu, posteriorul tău nu arată deloc mare în hainele astea.
11. Îmi pare rău, ţi-am ratat apelul.
12. Renunţ mâine.
13. Nu sunt supărat/ă pe tine.
14. Traficul a fost infernal.
15. Aveam lucrul ăsta de ani de zile.
06.04.2010
18.5KB
;)
20.01.2010
27.4KB
Un supercondensator ca un sendviş din plastic va înlocui actualele baterii şi va alimenta cu energie gadgeturi, maşini şi chiar haine electrice. Noua baterie din plastic va permite ca telefoanele şi iPod-urile să devină la fel de subţiri ca o carte de credit.
Bateria clasică ar putea să ajungă în mai puţin de zece ani la coşul de gunoi al istoriei, scrie ziarul britanic „The Daily Mail". Cercetătorii britanici au creat o capsulă de plastic ce poate stoca şi elibera energie electrică, putând astfel revoluţiona modul în care folosim telefoanele mobile, în care funcţionează maşinile-hibrid şi chiar modul în care purtăm hainele.
Noua descoperire ar putea face ca telefoanele mobile sau iPod-urile să-şi reducă dimensiunile ca sursa lor de energie - ajungându-se la gadgeturi la fel de subţiri precum cărţile de credit.
Noua tehnologie ar putea fi folosită la monitoarele de computer care vor putea fi împăturite ca o foaie de hârtie.
Capsula ce stochează energie ar putea fi utilizată şi pentru confecţionarea „hainelor electrice", care se vor încărca în timp ce le purtăm şi vor degaja căldură dacă se face frig.
Un prototip de 12,7 centimetri
Doctorul Emile Greenhalgh, de la Departamentul de Aeronautică al Colegiului Imperial din Londra, a declarat că noul dispozitiv nu este tocmai o baterie, ci un supercondensator, similar cu cele găsite în circuitele electrice clasice.
Prototipul realizat de echipa condusă de Greenhalgh are 5 inchi (12,7 cm), este foarte subţire, se încarcă în cinci secunde şi poate furniza suficientă energie pentru a ţine aprins un LED timp de 20 de minute. Capsula ed plastic se încarcă şi se descarcă mai rapid decât bateriile convenţionale şi nu foloseşte procese chimice, ceea ce va face ca durata ei de viaţă să fie mult mai mare.
Cercetătorii susţin că maşina viitorului îşi va putea lua energia din caroserie, unde vor fi amplasate astfel de dispozitive.
07.02.2010
38.1KB
Actorul Toni Tecuceanu, miliţianul din Amintiri din Epoca de Aur 2 - Dragoste în timpul liber, a murit astăzi dimineaţă, la numai 37 de ani. Decesul a avut loc la Spitalul "Matei Balş" din Capitală, în urma unor complicaţii la plămâni, după ce actorul a contractat virusul A/H1N1. Toni Tecuceanu a apărut în "Legenda vânzătorilor de aer" în rolul unuia dintre miliţienii care îi urmăreşte pe acoperişul unui bloc pe Radu Iacoban şi Diana Cavallioti. Peste numai o săptămână, Tecuceanu ar fi împlinit 38 de ani.
Cristian Mungiu îl selectase pentru rol datorită naturaleţii. "Era un om atât de plin de viaţă, un om foarte talentat, construia personaje autentice", a declarat pentru Cinemagia Cătălin Dordea, cel care s-a ocupat de castingul la Amintiri din Epoca de Aur. "Putea să te facă să râzi o zi întreagă dacă avea chef", adaugă Dordea, contrariat că un om ca el poate muri de gripa A/H1N1.
Tony Tecuceanu este cunoscut mai ales din emisiunea "Cronica Cârcotaşilor", unde îi interpreta, de obicei, pe Adrian Năstase şi Gigi Becali în diverse scenete.
Tony Tecuceanu a jucat în mai multe spectacole de teatru, în filme şi producţii de televiziune.
În 2006, la Gala Tânărului Actor - HOP, Tony Tecuceanu a câştigat premiul pentru cel mai bun actor, pentru rolul "Lomeier" din spectacolul "Noaptea arabă", în regia Theodorei Herghelegiu, piesă ce a fost jucată pe scena Teatrului Foarte Mic din Capitală.
RIP! :(
06.01.2010
10.5KB
Patria - Miercuri 27.01.2009 - The Twilight Saga: New Moon
Regia: Chris Weitz
Cu: Taylor Lautner , Kristen Stewart, Robert Pattinson
Vineri-Joi : 14:00, 16:30, 19:00, 21:30
Adresă: Str. Al.I Cuza nr.19
Telefon: 0251415633
24.01.2010
4.7KB
Valentine's Party
Sambata, 13 februarie 2010
in White Shadows
09.02.2010
24KB
Craiova, Str. Romania Muncitoare, Nr. 88
Tel: 0351 434 811, 0351 405 020, 0771.65.00.62, 0771 650 067
Avand o capacitate de peste 200 locuri, Restaurantul CASA IMPARATULUI este locul ideal pentru organizarea evenimentelor speciale din viata ta.
Confortul, eleganta, diversitatea meniului si calitatea serviciilor oferite plaseaza Restaurantul CASA IMPARATULUI in topul optiunilor tale.
05.03.2010
13.1KB
LIVREAZA PIZZA LA DOMICILIU
NE PUTETI CONTACTA LA NUMERELE DE TELEFON:
0351 - 45.81.22
0749 - 22.99.97
Pentru MENIU intrati pe site:
Comenzi zilnice intre orele 9:30 - 1:00
09.01.2010
17.8KB
LUNI, 25 IANUARIE, ORA 19:00
- SALA TEATRULUI NAŢIONAL „MARIN SORESCU”
17.01.2010
7.4KB
Femeie la volan!!!
24.12.2009
58.8KB
Doi bărbaţi, unul din Craiova şi altul din comuna Cetate, au fost prinşi în flagrant de ofiţerii antidrog din cadrul BCCO, miercuri, după ce „reuşiseră“ să vândă aproximativ 300 de grame de canabis unui poliţist sub acoperire.
În baza unor informaţii oferite de SRI - Secţia Judeţeană Dolj, poliţiştii Serviciului Antidrog, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT, au organizat, marţi noapte, o acţiune de prindere în flagrant în Târgu Jiu, scopul fiind reţinerea a două persoane care încercau să vândă 320 de grame de canabis. Flagrantul a fost făcut la benzinăria MOL de pe strada Victoriei din Târgu Jiu, în urma acestuia fiind prinşi Mihai Scărlătescu, de 30 de ani, din Craiova, şi Cornel Diamandi, de 44 de ani, din comuna doljeană Cetate, imediat după ce vânduseră 320 de grame de canabis cu 4.000 de lei unui... investigator sub acoperire.
Potrivit procurorilor DIICOT, din cercetările efectuate s-a stabilit că ambii făceau parte dintr-un grup infracţional organizat, care se ocupa cu traficul de droguri de risc pe relaţia Grecia-România.
Au fost supravegheaţi tot timpul
Oamenii legii au stabilit că drogurile (canabisul) au fost cumpărate din Grecia şi introduse în ţară de Diamandi, urmând să fie vândute pe piaţa stupefiantelor din Oltenia. Cei doi nu au reuşit însă să le vândă, pentru că pe fir au intrat ofiţerii antidrog din cadrul BCCO Craiova. Din convorbirile telefonice ale celor doi bărbaţi, care erau interceptate, s-a stabilit că marţi Scărlătescu şi-a sunat cumpărătorul, un ofiţer sub acoperire, şi i-a comunicat că marfa a juns în ţară. I-a propus să se întâlnească într-o benzinărie din Târgu Jiu pentru a încheia afacerea.
Din aceleaşi convorbiri telefonice, oamenii legii au mai aflat că Scărlătescu era supărat pe Diamandi, pentru că acesta adusese o cantitate mult mai mică de droguri decât se înţeleseseră iniţial. În aceeaşi zi, în jurul orei 23.00, Scărlătescu şi Diamandi s-au întâlnit cu cumpărătorul în benzinăria MOL, i-au dat marfa şi au primit în schimb 4.000 de lei în opt bancnote marcate de 500 de lei. După ce cumpărătorul a ieşit din benzinărie, au dat buzna poliţiştii, care i-au reţinut pe cei doi. Asupra lui Diamandi au fost găsite şapte dintre cele opt bancnote, iar una la Scărlătescu.
Drogurile au fost analizate miercuri de Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor Bucureşti, stabilindu-se că era vorba de 276 de grame de resturi vegetale de canabis. Ofiţerii antidrog au mai precizat că în acest caz cercetările vor fi continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a membrilor grupului infracţional organizat.
Arestaţi pentru 29 de zile
În baza probelor strânse, procurorul a emis ordonanţe de reţinere împotriva celor doi bărbaţi, iar joi au fost prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.
Magistraţii au emis pe numele lui Scărlătescu şi Diamandi mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, în sarcina celor doi fiind reţinute infracţiunile de introducere în ţară de droguri de risc, respectiv trafic de droguri de risc.
20.02.2010
11.9KB
Giuseppe Scuderi, membrul organizaţiei mafiote siciliene Cosa Nostra care a fost arestat ieri în Capitală, stătea cu chirie, sub o identitate falsă, la etajul 10 al unui bloc de pe strada Romancierilor, în cartierul Drumul Taberei.
El şi soţia lui, tot de origine italiană, trăiau din banii trimişi de la familia mafiotului din Catania, Sicilia. Anchetatorii de la Bucureşti spun că bărbatul se ascundea în România de aproximativ trei ani.
„De câte ori făcea soţia mea câte o prăjitură, îi duceam şi lui Vicenzo, eu aşa ştiam că îl cheamă. Mai stăteam de vorbă, dar puţin, pentru că nu vorbea bine româna nici el şi nici nevastă-sa, Rita", a spus Ion Lepădatu, vecinul lui Scuderi. Când au auzit de arestarea macaronarului, atât nea Ion, cât şi ceilalţi vecini au rămas surprinşi. „Am văzut prin ziare că vecinul de deasupra mea era mafiot în Italia şi că a omorât pe cineva. Nu îmi vine să cred, pentru că era foarte discret şi liniştit", a spus vecinul de la etajul nouă.
Responsabil cu execuţiile
În oraşul Catania din Sicilia, Giuseppe Scuderi era responsabil cu execuţiile comandate de gruparea din care făcea parte. El a fost condamnat la închisoare pe viaţă după ce s-a dovedit că, în anul 1989, împreună cu alţi doi complici l-au torturat şi executat pe Giuseppe Catania, un membru al unei alte familii mafiote cunoscute din Sicilia, familia Cursoti.
În afară de crima pentru care a fost condamnat, Scuderi este cercetat şi pentru alte omoruri, trafic de droguri, deţinere ilegală de armament şi fals de identitate. Poliţiştii români l-au săltat pe Giuseppe Scuderi dintr-un cazinou de pe Bulevardul Timişoara nr. 46, după ce au primit informaţii de la carabinierii din Italia. Conform unor surse apropiate anchetei, italienii au primit informaţia, la rândul lor, de la membrii familiei mafiotului sicilian.
Soţia respectă „Omerta"
Soţia lui Giuseppe Scuderi, cunoscută de vecini drept Rita, nu încalcă Omerta, legea tăcerii cunoscută şi urmată de toţi sicilienii. Ea a susţinut cu tărie că bărbatul ei este nevinovat şi nu a dat niciun detaliu legat de identitatea falsă a acestuia. Giuseppe Scuderi a fost arestat chiar în ziua în care nevasta lui îşi serba ziua de naştere. "A fost cea mai urâtă aniversare a mea. Soţul meu nu este mafiot şi nu a omorât pe nimeni. Familia din Italia nu ştie că a fost arestat", a spus soţia mafiotului.
18.03.2010
29.2KB
vand nokia 3100 in stare buna, telefon din 2004, in stare buna(s-au sters butoanele), bateria tine si acum 3-4 zile, pret 70 de lei.
tel e exact ca cel din poze.
incarcator original inclus in pret, doar 70 de lei
cosfree24me@yahoo.com
01.02.2010
7.1KB
La plimbare cu porcu
23.02.2010
21.8KB
Cei care şi-au cumpărat maşină Euro 4 până la finele anului trecut au fost scutiţi de taxa de primă înmatriculare. De astăzi însă, această facilitate nu mai există. Pentru o Dacia Logan, valoarea taxei de poluare este cuprinsă între 363 şi 774 de euro, iar pentru Kia Cee’d şoferii vor plăti până la 1.200 de euro.
Românii care şi-au cumpărat maşini cu motor Euro 4 şi cu capacitate cilindrică sub 2.000 de centimetri cubi până la 31 decembrie 2009 au avut la dispoziţie încă 45 de zile pentru a le înmatricula fără să plătească taxa de poluare. În schimb, cei care şi-au achiziţionat în acest an un autoturism cu motorizare Euro 4, fie el nou sau la mâna a doua, vor fi obligaţi să plătească această taxă.
Dacia îţi plăteşte taxa
Pentru a contracara o eventuală scădere a vânzărilor, Dacia a luat hotărârea de a plăti taxa de poluare în locul clientului. Campania se va desfăşura până la finele acestei luni. Astfel, de astăzi, pentru un model Dacia Logan nou, pe benzină, cu o capacitate cilindrică de 1.149 de centimetri cubi şi emisii de dioxid de carbon de 139 de grame pe kilometru, taxa este de 363 de euro.
Pentru versiunea cu cele mai mari motorizări şi emisii de noxe, diesel sau benzină de 1.558 de centrimetri cubi şi 172 de grame de dioxid de carbon, şoferii vor plăti 774 de euro.
Pentru modelul Kia Cee'd, cea mai vândută maşină de import în 2009, taxa va fi cuprinsă între 432 şi 1.200 de euro. Totodată, pentru un Renault Clio nou, al doilea în clasamentul importurilor, care are motor de 1.149 de cmc şi emisii de 139 de grame de dioxid de carbon, proprietarul va achita suma de 363 de euro. În cazul variantelor medii de motorizare a modelelor Ford Focus şi Skoda Octavia, se va plăti o taxă de 488 de euro, respectiv 726 de euro.
La ceilalţi constructori auto, taxa nu reprezintă o problemă, întrucât modelele dispun de propulsoare ce respectă normele de poluare Euro 5. Aşa este şi cazul mărcii germane Volkswagen. „Oferim motorizări Euro 5 în toate clasele, ceea ce înseamnă că potenţialii clienţi nu vor fi afectaţi de introducerea acestei taxe", a declarat, pentru „Adevărul", Sebastian Vlăsceanu, director de marketing la Volkswagen România.
„Rabla" începe la 20 februarie
Ministerul Mediului hotărâse iniţial să demareze programul „Rabla" începând de astăzi. Totuşi, acesta va începe cu cinci zile întârziere.
Ministrul de resort, Laszlo Borbely, a declarat că întârzierea este cauzată de faptul că voucherele încă nu au fost tipărite, iar fără acestea nu poţi să obţii reducerea pentru o maşină nouă.
Conform ultimelor modificări legislative, o persoană fizică poate beneficia de cel mult trei vouchere. Astfel, prima de casare se cumulează şi ajunge până la 11.400 de lei.
PENTRU A CALCULA SINGUR TAXA AUTO CLICK AICI...
15.02.2010
30.6KB
poza
13.01.2010
2.7KB
detalii despre scuter:::
-motor:in 2 timpi si este de 49
-are 90 pe bord
-fuge 80 km
-recent segmentat
-porneste la automat si la pedala
-pret:12 mil negociabil
comy_comy95@yahoo.com
18.03.2010
6KB
Majoritatea producătorilor auto au scos la iveală modele de automobile cât mai prietenoase cu mediul şi cu buzunarul. Şoferii care îşi doresc ca anul viitor să conducă automobile care să facă mai puţin rău naturii au de unde alege.
Publicaţia online „Associated Content" a venit în ajutorul automobiliştilor şi a făcut ierarhia celor mai profitabile eco-vehicule de pe piaţă.
1 Zap Xebra este un vehicul 100% electric, numai bun de plimbat prin oraş. Merge doar pe trei roţi, are o viteză de până la 64 de kilometri pe oră şi poate parcurge fără reîncărcare 40 de kilometri. Preţul începe de la 8.000 de euro, astfel că ocupă primul loc în topul celor mai ieftine maşini.
2 Hibridul Honda Insight se vinde cu un preţ minim de 13.000 de euro şi poate parcurge 43 de kilometri doar pe baterii. Atinge 100 de kilometri pe oră în doar 12 secunde. În condiţii optime, motorul intră automat în modul stand-by pentru a economisi combustibil şi pentru a reduce emisiile, astfel încât să ajungă aproape de zero. Cât timp se află în stand-by, maşina merge pe baterii. Când se ia piciorul de pe frână, vehiculul porneşte cu ajutorul motorului electric.
3 Mercury Milan Hybrid este o maşină elegantă, perfectă pentru drumul spre serviciu. Poate merge pe baterii până la 66 de kilometri, cu o viteză de 76 de kilometri pe oră. Preţul de vânzare al automobilului începe de la 15.000 de euro. Hibridul are în dotare o baterie care se încarcă în timpul frânării, un motor ce se opreşte la semafor şi un vitezometru care te anunţă când conduci în mod eficient.
4 Toyota Prius combină performanţa cu consumul redus şi ocupă un loc de frunte în privinţa protecţiei mediului înconjurător. Dispunând de un motor electric puternic şi de unul pe benzină cu tehnologie avansată, vehiculul oferă o combinaţie perfectă între puterea unui motor pe benzină şi cuplul unuia diesel. Accelerarea de la 0 la 100 de kilometri pe oră se face în mai puţin de 11 secunde. Preţul minim al maşinii depăşeşte 15.300 de euro.
5 Toyota Highlander Hybrid ar putea fi cea mai bună alegere pentru persoanele ecologiste care au nevoie de mult spaţiu, chiar dacă preţul acesteia porneşte de la aproape 20.000 de euro. SUV-ul de la Toyota are şapte locuri, iar cunoscătorii spun că este una dintre cele mai profitabile maşini din această categorie.
03.01.2010
34.7KB
vacheron constantin replica clasa A - 150 ron
si feature-100 ron
accept schimburi cu diverse inclusiv telefoane
telefon: 0767443299
17.02.2010
4.5KB
Astronautul Timothy Creamer, unul dintre ocupanţii Staţiei spaţiale internaţionale care orbitează în jurul Terrei, a colaborat cu controlorii zborului pentru a stabili un acces la Internet încă de la sosirea sa în complexul orbital luna trecută, iar eforturile sale au fost recompensate vineri, informează AP.
El a început primul mesaj transmis în direct din spaţiu printr-un ”Hello Twitterverse !”, ceea ce s-ar putea traduce prin ”Salut, univers Twitter !”.
Anterior, astronauţii trebuiau să-şi trimită mesajele Twitter prin poşta electronică Centrului de control de la Houston, care le prelua şi le difuza prin Internet.
Echipajul poate accesa Internet-ul de acum înainte printr-o conexiune indirectă: un ordinator portabil în staţie le permite să vadă alt ordinator aflat în Centrul de control, iar acesta le permite să navigheze pe Web.
24.01.2010
23.1KB
Preferinte sexuale sagetator
Sagetatorul este un iubit salbatic, care obtine placer din dragostea rapida. El poate sa inceapa la jumatatea drumului pe scari sau atunci cand gatesti in bucatarie. Una dintre pozitiile favorite este cea "doggy style" . Stimulare simultana a organelor genitale impreuna cu pentrarea frecventa din spate este extreme de atractiva pentru Sagetator. El incearca intotdeauna pozitii noi si scenario variate pentru a face dragoste. Si ce poate fi mai placut decat masajul erotic facut de el? Degetele lui se vor plimba de-a lungul corpului sau, atingandu-te delicat si stimulandu-ti toate zonele erogene.
Ponturi pentru a seduce un sagetator
Ar trebui sa:
- Il convingi ca este atat un prieten excellent cat si un iubit pasional
- Fii activ si plin de vigoare si de optimism
- Impartasesti dragostea lui pentru aventuri si calatorii
- Il iei usor atunci cand vorbeste cu sine
Nu ar trebui sa:
- Arati suparat sau disperat, Sagetatorul este o natura optimista
- Astepti aceeasi intalnire de doua ori, Sagetatorului nu ii plac stereotipurile
- Fii posesiv si sa il tii legat, nimic nu il sperie mai mult decat obsesiile tale
Pozitie sexuala sagetator, kamasutra sagetator
Preferinte sexuale ale femeii sagetator
Pentru ca Sagetatorului ii place sa exploreze si sa invete lucruri noi, femeia Sagatator nu va refuza daca ii sugerezi sa experimenteze sexual. Ei ii place sa fie luata prin surprindere de un iubit pasional Femeia Sagetator nu isi poate imagina viata fara aventuri si libertate, de aceea este dificil sa o faci sa se implice intr-o relatie pe termen lung. Dar daca ai in aceeasi masura libertate in gandire si o atitudine lipsita de prejudecati, relatia voastra se poate transforma in cea mai puternica legatura. Cele mai multe femei Sagetator nu agreeaza experimentele exotice, dar sunt foarte adesea deschise la noi moduri de a-si satisface partenerul. Vizionatul de filme pentru adulti poate fi un inceput foarte bun pentru a initia o relatie intima.
Preferinte sexuale ale barbatului sagetator
Barbatul Sagetator nu este obisnuit sa initieze o relatie de lunga durata deoarece el are o abordare superficial asupra sexului si dragostea este mai mult sau mai putin un capriciu trecator pentru el. Incitarea este crescuta atata timp cat jocul tachinarii functioneaza. Barbatul Sagetator iti poate garanta orgasme multiple si poate folosi tehnici sexuale variate pentru a te epuiza. Unora dintre ei le place sexul anal si vor accepta cu usurinta orice experiment in acest sens. Barbatul Sagetator nu isi va ignora niciodata partenera si ii va oferi cat de multa placere este posibil, mangaind peretii vaginului cu degetele sale, stimulandu-te cu testiculele si sarutandu-ti sanii. De obicei provoaca reactii explozive, ceea ce este greu de uitat si aproape imposibil de controlat. Fii sigura ca ai suficient lubrifiant ca sa rezisti unei asemenea virilitati.
20.01.2010
5.4KB
vand tricou cu steaua original primit la sf meciului de szekely.
pret : 4 mil
telefon: 0757991440
id: corneanuf
05.03.2010
5.1KB
De la 11 ani este tuşieră la meciuri de fotbal importante pentru olteni, precum partida dintre Calafat şi echipa Gică Popescu. Speră să ajungă un arbitru de elită.
Nici nu a învăţat bine să meargă, că s-a dus pe maidane să bată mingea. Avea câţiva anişori. Suficient, spune Cosmina, cât să priceapă cum stă treaba cu fotbalul. „Tata m-a luat de mână, a adunat un grup de vecini şi ne-a dus pe câmp. A desenat cu o cretă un teren, ne-a aruncat o minge şi ne-a urat baftă. Era mai mult o joacă, nu ştiam cu ce se mănâncă sportul. Dar în mijlocul lanurilor de grâu am avut debutul“, îşi aminteşte Cosmina. Antrenamente a făcut în fiecare zi, la marginea comunei Vârvoru de Jos.
Cursuri de arbitraj
Când a împlinit 9 ani, a venit la oraş. Începea o viaţă nouă. „Mergeam frecvent la meciurile de pe stadionul «Ion Oblemenco». Încheiasem un capitol de experienţă şi pătrundeam într-o etapă necunoscută mie, care mă speria şi mă captiva în acelaşi timp“, adaugă Cosmina. S-a îndrăgostit de jocul prefosionist, de calitatea unor sportivi şi de perspectiva unei cariere în acest domeniu. „Aş fi făcut mişcare nonstop. Îl băteam întruna la cap pe tata să mă înveţe cât mai multe, el fiind deja arbitru. În plus, şi sora mea este tuşier“, povesteşte fata. Când fotbalul nu mai avea secrete pentru Cosmina, s-a înscris la cursuri de la Institutul de Mecanică, pentru a obţine o diplomă de tuşier. „Sunt prima din judeţ cu această pregătire. Mă ajută prin faptul că îmi dă întâietate şi îmi oferă şansa de a mă afla în apropierea unor personalităţi din lumea fotbalului“, adaugă olteanca.
La 11 ani a pus mâna pe un fanion şi a arbitrat primul meci. „Eram la ţară, dar aşa mi-am dat seama câte trebuie să înduri la un astfel de eveniment. Sunt suporteri care îţi vorbesc urât sau încearcă să iasă în evidenţă urlând. Alţii, pentru că mă văd fată, mă invită în oraş. Îi refuz pe toţi. Pe teren trebuie să fii ochi şi urechi la meci. Dacă ratezi o fază, eşti pierdut. Nu ai voie să te uiţi după stele, pentru că rişti suspendări“, completează Cosmina.
06.04.2010
20.1KB
poza
09.01.2010
5.4KB
Vand Nokia E51 nou nou la cutie full, casti,incarcator,cablu de date .
Telefonul e nou 0min vb pe el. Tiple pe ecran si camera foto.
Cutia a fost desfacuta doar pentru a proba telefonul. nu este codat sau branduit.
Pret 500ron negociabil .
Accept si unele schimburi
telefon: 0766224611